„Avem un rezultat concret care reflectă acoperirea reală cu semnal de voce în întreaga țară“, a afirmat Cristin Popa, director executiv al ANCOM în cadrul unui eveniment.
Concret, până la 15 iunie, din cele aproximativ 321.000 de solicitări soluționate, peste 60% au fost rezolvare în baza Ordonanței de Urgență 37/2020 și aproximativ 40% în baza măsurilor
Concret, BCE și BNR au convenit asupra unui aranjament în cadrul căruia se va furniza BNR lichiditate în euro, prin intermediul unei linii repo, pentru a veni în întâmpinarea posibilei
Concret, Transgaz a preluat circa 11 kilometri din cei 44 de kilometri ai gazoductului Iași-Ungheni, cei 11 kilometri aflându-se pe teritoriul Republicii Moldova.
Oficialii companiei nu înaintează acum un termen concret pentru începerea operațiunilor care ar urma să fie finalizate în 2027, conform unui anunț anterior.
membrii PRIMER, aceea ca în 2 luni producția internă să asigure stocuri de medicamente de strictă necesitate îngrijirii sănătății, este de maximă importanță și trebuie susținută ferm, concret
există un preț de vânzare al transportatorului aerian, astfel că cele nouă oferte despre care vorbesc oficialii Blue Air reprezintă doar intenții ale unor companii și nu un demers concret
Elementul central al evenimentului este Crash Simulatorul Cybex, prin care participanții pot vedea cum reacționează un scaun auto în cazul unui impact și pot înțelege concret diferența