va fi timp de trei ani, din data de 25 februarie 2019, noul președinte al Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), în locul lui Silviu - Cristian Popa, al cărui mandat
deținut de statul român în proporție de 70%, a anunțat o nouă compoziție a consiliului de administrație al producătorului național de gaze naturale, format din membri aleși pentru un mandat
Jamieson Greer, un veteran cheie al războiului comercial declanșat de președintele american Donald Trump în primul său mandat împotriva Chinei, a devenit la vârsta de 44 de ani cel
Compania poloneză AmRest, acționarul lanțului de cafenele Starbucks în România, a nu mit-o pe Oksana Staniszewska în funcția de administrator al operațiunilor locale pentru un mandat
Groninger, care se afla la cârma șantierului naval din iulie 2018, a plecat de la conducerea Damen Mangalia pe motive personale, în locul lui fiind adus un alt executiv din Olanda pe mandat
Air Claim (simbol bursier CLAIM), companie care facilitează obținerea drepturilor pasagerilor aerieni, l-a desemnat pe Dan-Andrei Străuț în funcția de director general, pentru un mandat
Bulgaria ocupă primul loc în Europa la extracția de cupru și de aur, potrivit Camerei Bulgărești de Minerit și Geologie, ale cărei date arată că sectorul de profil are 24.000 de angajați
și spălare de bani;
– europarlamentarul Dan Nica, ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației în perioada 2000 – iulie 2004 – abuz în serviciu, luare
♦ FoodKit a pornit ca un serviciu de livrare a mâncării sănătoase în pungi vidate. ♦ În magazinele Mega Image se regăsesc acum 5 produse marca FoodKit: pui umplut cu mozzarella și spanac