„Va exista un context oportun atât pentru cei care vor să vândă, să facă exit, cât și pentru cei care vor să cumpere și au realizat că îi ajută, pe lângă creșterea organică, să facă
Administrația cancelarului german Angela Merkel și-a anunțat planul de exit în februarie, plan ce vizează renunțarea la cărbune în următoarele două decenii.
companii la Ministerul Finanțelor Publice, rezultatele contribuind la reapariția cu putere a zvonurilor că grupul german Deutsche Telekom, acționarul majoritar, se pregătește de un exit
De la unele a făcut deja exit. Pe site-ul Mezzanine Management apare informația conform căreia Claudiu Corcodel este partener al fondului și șeful biroului de la București.
toată Europa, nu să încetinească de teama conflictelor sau să se lase descurajați de cei care cred mai puțin în perspectivele lor. în ultimii ani am investit masiv și am marcat un exit
Nu ar avea sens să facă un exit din România. Însă, nu excludem această variantă. Inclusiv noi avem acum ținte mai mari și nu încercăm să achiziționăm și să integrăm o bancă mică.
Aceasta reprezintă încă un exit de succes pentru
Catalyst Romania Fund I. 123FormBuilder a dezvoltat un software ușor de utilizat pentru crearea de formulare care permite mii de utilizări