Deși chiar și în această situație ar fi recomandat să nu faci acest lucru, pentru că probabil acele economii au fost constituite pentru un alt scop sau pentru un alt obiectiv de viață
Acțiunile Inditex (simbol bursier ITX), gigantul spaniol care deține brandul de îmbrăcăminte Zara, s-au apreciat în 2023 cu 50,6%, la 38,5 euro pe unitate, un record de când compan...
România n-are tehnologiile avansate din Israel, țară în care agricultura se bazează mult pe inteligență și unde tehnologiile avansate sunt aplicate peste tot, însă poate să urmeze
La nivel de servicii, pacienții se pot adresa pentru obstetrică-ginecologie, chirurgie, urologie, pediatrie, ORL, dar și ortopedie, neurochirurgie și chirurgie plastică.
Publicația americană New York Post scrie că administrația Trump ar susține o tranzacție care implică activele externe ale Lukoil, într-o mișcare care ar putea aduce miliarde de dolari
Grup Șerban Holding este listat pe piața AeRO la Bursa de Valori București cu simbolul GSH. Compania are o capitalizare de peste 230 de milioane de lei.
Arla nu are fabrică locală, iar o parte din vânzările Lactalis vin din import, prin brandul Président, pe a cărui etichetă țara de origine este Franța.