Carrefour România operează în România prin trei entități juridice principale: Carrefour România S.A., Supeco Investment SRL și, din noiembrie 2023, Romania Hypermarche S.A.
răscumpărare se va desfășura pe o perioadă de 18 luni (…) până la data de 19 septembrie 2015”, a anunțat Franklin Templeton, administratorul fondului, într-un raport curent emis
dezvoltată de omul de afaceri Ionuț Dumitrescu, cel de numele căruia se leagă fondarea și vânzarea ulterioară a firmei de consultanță imobiliară Eurisko către grupul american CB Richard Ellis
îl pun pe Trump în fața candidatului democrat, scrie Bloomberg.
”Incertitudinea politică dinaintea alegerilor de săptămâna viitoare cântărește puternic asupra piețelor”, a spus Elias
Utilizatorii serviciului de internet banking al Credit Europe care dețin și un card emis de bancă pot vizualiza, de asemenea, numărul și valoarea ratelor rămase aferente cumpărăturilor
Autoritățile locale, care emit permise de muncă pentru muncitorii din aceste țări, au emis 108.000 astfel de permise în primul semetru al anului trecut, dublul numărului permiselor
„Prin Sentința Civilă s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietar (…) emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Ilfov