Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) analizează acordarea unui împrumut de 240 de milioane de lei pentru compania Distribuție Energie Electrică România (DEER)
francez Orange, a semnat cu ENGIE Romania, al cărei acționar majoritar este grupul francez cu același nume, un nou vPPA (virtual Power Purchase Agreement), care constă în achiziția de energie
În perioada 2021-2023, consumul de energie industrial s-a redus la nivel național cu circa 4%, dar sunt județe care au pierdut chiar și 29% din cererea de energie industrială.
centralei nucleare de la Cernavodă s-a deconectat de la sistemul energetic național, iar pe 10 mai și Unitatea 1 s-a decuplat, astfel că România funcționează de atunci cu zero MWh de energie
Analiștii de la Gartner, companie americană de cercetare și consultanță în domeniul tehnologiei, estimează că până în 2027, peste 70% dintre instituții vor folosi platformele cloud