BRD Soc-Gen, a doua bancă din sistem după valoarea activelor, spune că se va implica mai mult în dezvoltarea pieței de obligațiuni după ce a reușit să plaseze cu succes obligațiuni
rămână în țară, trebuie să se facă modificări legislative prin care să existe un "statut de plată după performanță", după criterii obiective și transparente, a celor care lucrează în sistem
Întrebat dacă nu crede că va continua căpușarea sistemului public prin medici care lucrează în sistem privat și de fapt își duc bolnavii pentru tratamente în spitalele publice, Eugen
Ordonanța prin care educatorii și învățătorii sunt obligați să urmeze studii superioare va trebui modificată în Parlament, pentru că a creat deja o tensiune în sistem, a declarat, marți
BRD, a doua bancă din sistem după activele deținute, a redus cu un sfert de punct procentual dobânzile plătite la depozitele la termen în euro cu scadența de 3, 6 și 12 luni, nivelul
Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, susține că, prin OUG 92/2012, Guvernul USL a acționat "pentru a le permite educatorilor și învățătorilor să rămână în sistem, lucru pus în
creează noi locuri de muncă și angajează șomeri nu vor primi în acest an credite avantajoase sau fonduri nerambursabile din bugetul asigurărilor sociale, Guvernul hotărând ca acest sistem
Consiliul de administrație al Sphera Franchise Group (SFG), administrator în sistem de franciză al restaurantelor KFC, Pizza Hut, Taco Bell, convoacă acționarii pentru a vota aprobarea
care are o fabrică de acoperișuri din țiglă metalică și alte materiale de construcții la Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov, a investit peste 200.000 de euro pentru instalarea unui sistem