Compania din construcții Procema, controlată de omul de afaceri Sorin Crețeanu, are planificate în acest an investiții care se situează la circa 2 mil. euro în vederea eficientizării
Membrii organizației patronale HORA din industria ospitalității anunță că își vor suspenda activitatea miercuri, timp de o oră, în semn de protest față de măsurile adoptate de Guvern
mici depășeau la finele anului trecut pragul de 60% al indicatorului – echivalent al unei profitabilități operaționale deficitare-, ceea ce poate fi și un indiciu că procesul
România a cheltuit pentru protecție socială cel mai puțin din Uniunea Europeană, ca procent din PIB în 2016, conform datelor publicate de biroul european de statistică Eurostat.
Tony Romani, directorul pentru relația cu investitorii al Electrogrup, emitent care intenționează să se listeze la București, spune că cel mai probabil procesul de listare nu va fi
Producătorul de materiale de construcții TeraPlast Bistrița (simbol bursier TRP) a anunțat vineri la Bursa de la București că subsidiara TeraPlast Recycling a finalizat procesul de
Fondul Proprietatea consideră că achiziția activelor CEZ de către Hidroelectrica nu ar crea valoare pentru acționari și ar afecta procesul de listare și evaluarea potențială a companiei
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat astăzi pe pagina personală de Facebook că susține listarea la Bursă a Hidroelectrica într-un proces de 10-15%, ca unul dintre obiectivele