Concefa Sibiu, în insolvență de trei ani, va fi divizată
urmând să continue activitatea de construcții a firmei fără a mai fi grevată de datorii.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
urmând să continue activitatea de construcții a firmei fără a mai fi grevată de datorii.
Carmen Murzea, 30 de ani, și Robert Eisler, 34 de ani, doi prieteni care împărtășesc de câțiva ani pasiunea pentru prăjituri, au înființat anul trecut Cuptorul lui Robert, un mic laborator
Suceava, are în plan să intre în noi locații cu produsele în 2022 și să facă produse premium sub marca privată a unor retaileri, fiind în discuții avansate, potrivit reprezentanților firmei
Carmen Dascălu, 29 de ani, absolventă a Academiei de Studii Economice din București, a investit 20.000 de euro într-un atelier de producție rochii de ocazie, pe care le vinde printr-un
Grupul francez Adeo, controlat de familia Mulliez, a majorat cu 26,5 milioane de euro capitalul social al firmei Leroy Merlin Bricolaj pentru a susține dezvoltarea rețelei locale de
99,76% din capitalul producătorului și distribuitorului de ambalaje MJ Maillis ( simbol bursier MJM), după ce a preluat 0,4% din capitalul social de la acționarii minoritari ai firmei
spirtoase produse anul trecut în România au fost Tărie de Bihor, produs de Scandic Distilleries, Cava D’Oro, marcă deținută de producătorul Alexandrion, și Unirea, din portofoliul firmei
Statisticile firmelor de consultanță arată însă că România are cel mai ieftin lapte „la poarta fermei“. Ce fac fermierii ca să devină competitivi?
Subsidiara locală a firmei austriece de construcții PORR Construct și-a crescut anul trecut cifra de afaceri de patru ori, astfel că rezultatul pentru 2015 a ajuns la 353,6 milioane
locale -, a înregistrat vânzări de 5 mil. euro în cadrul campaniei promoționale organizate cu ocazia Black Friday, a declarat pentu ZF Tiberiu Pop, director general și acționar al firmei