București va desfășura în perioada 14 aprilie - 13 iunie un concurs dedicat persoanelor de peste 18 ani care doresc să se întreacă în tranzacționarea virtuală de acțiuni, denumit BVB Invest
anunțat ieri că are în vedere diminuarea participației de 29,7% pe care o deține la Conpet Ploiești (COTE) cu cel mult 10% din acțiuni și a desemnat firma de brokeraj Intercapital Invest
Proiectul de lege care reglementează activitatea administratorilor de fonduri de investiții alternative, categorie în care se vor încadra SIF-urile, SAI Muntenia Invest și administratorul
Producătorul de mobilă Quadra Invest din Târgoviște, deținut de investitori olandezi, a încheiat anul 2016 cu o cifră de afaceri de 4,2 mil. euro, în scădere cu 9% față de anul precedent
Viitorul economiei „oligarhice“ rusești este incert atât timp cât Moscova își continuă conflictul cu Vestul și prețul petrolului nu-și revine puternic.
Intercapital Invest, una dintre cele mai mari firme de intermediere independente de pe bursă, condusă de Răzvan Pașol (desen), a înregistrat în primul trimestru o cifră de afaceri de
imposed on commercial lenders over the next months to fend off inflationary risks and possible pressures on the leu’s exchange rate, according to the country’s latest letter of intent
Novum by the Sea, resort de 4 stele din stațiunea Olimp, al dezvoltatorului imobiliar Invest Group, deținut de antreprenori români, a primit o investiție de 3 milioane de euro într-un
Europa Centrală și de Est cu o sumă record, de 3,5 miliarde euro, o creștere de 113%, care a depășit cu 40% nivelul maxim înregistrat anterior, în 2008, arată o analiză realizată de Invest
garantate în proporție de 50% pentru capital de lucru sau realizarea de investiții până la valoarea maximă cumulată de 10 milioane de lei, printr-un nou program lansat de stat, IMM INVEST