Acțiunile Fondului Proprietatea (FP) s-au apreciat cu 0,75% în ședința din 12 iulie, cea în care Hidroelectrica, cel mai mare activ al Fondului până la momentul IPO-ului, s-a listat
► A fost o perioadă plină. IPO-ul Hidroelectrica este un pas mic pentru omenire și un pas mare pentru oamenii care aleg să investească, să facă ceva cu banii lor și să ajute econom...
„S-au luat măsuri pentru a se soluționa această problemă“, au transmis reprezentanții ALPAB într-un răspuns semnat de directorul general Corina Simona Bega, fără a preciza însă în ce
Inițiativei s-a împotrivit însă ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, care a declarat săptămâna trecută că va vota împotrivă la toate propunerile de pe ordinea de zi a acționarilor, care
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au dat o nouă lovitură, după ce acțiunile Cemacon (CEON), producător de cărămizi listat pe segmentul principal al bursei românești, a livrat i...
Pentru apartamentele cu două camere, chiria medie solicitaă de către proprietari s-a majorat în ultimul an, ajungând la 320 de euro pe lună (față de 300 de euro pe lună în 2018).
Ministerul Finanțelor a redeschis ieri o emisiune de titluri scadentă în august 2022, cu o valoare programată de 600 mil. lei, dar nu a împrumutat nicio sumă în condițiile în care nu s-a
Deficitul de cont curent s-a majorat cu 24% în perioada ianuarie-iulie, față de primele șapte luni din 2018, ajungând la 6,02 miliarde euro, a anunțat BNR.