Creșterea economică a celor 11 țări state membre ale UE din Europa Centrală și de Est va încetini la 2-3% în medie în acest an, regiunea urmând să resimtă din plin impactul invadării
frustrările și nemulțumirile din societate pe care le-a creat, infecteză deja politica europeană, alimentând populismul și extremismul, iar rezultatul se va vedea în alegerile din câteva state
care se aude sunetul bombelor rusești din Ucraina, a găzduit ieri Summitul Comunității Politice Europene, aflat la a doua ediție și care a reunit 50 de lideri europeni toți șefii de state
Noțiunea de „analiză de risc”, în baza căreia autoritățile fiscale inițiază controale sau decid înregistrarea în scopuri de TVA, există în legislația a șapte dintre cele zece state
Cele mai mari trei state membre ale UE, Germania, Franța și Marea Britanie, au încheiat un acord cu Rusia și China privind crearea unui sistem special de plăți pentru facilitarea comerțului
O lege intrată în vigoare în această lună îi ajută pe angajatorii din România să aducă mai rapid și cu costuri mai reduse angajați din state non-UE.