Daniel Constantin, la un seminar de specialitate, comentând datele Administrației Naționale de Meteorologie potrivit cărora în România s-a instalat „seceta pedologică“ (la nivelul sol
aproape trei puncte procentuale, spre 26,5% cotă de piață, potrivit datelor din piață, pe măsură ce nu doar persoanele fizice, ci și firmele au preferat mașinile cu o gardă mai mare la sol
Tehnicile de cultivare minimum till sau no-till, adesea considerate soluții bune pentru conservarea apei în sol în contextul schimbărilor climatice și protejarea plantelor în anii
Elena Cosma, partner în cadrul ZRP Insolvency SPRL, divizia de specializată în insolvențe a casei de avocatură Zamfirescu, Racoți, Predoiu, care administrează ferma de la Adunații Copăceni
„Această achiziție marchează o etapă semnificativă în strategia Grupului PPC de a-și extinde portofoliul de surse energie regenerabilă (SRE) și de a-și întări angajamentul față de
În plină eră a tehnologiei apare și pe plan local fenomenul board game, care echivalează cu un nou tip de distracție, în care socializarea este un element cheie.
locală de telefonie mobilă și una dintre cele mai mari companii locale, a organizat marți-seară în București un show în cadrul căruia a evidențiat performanțele superioare ale tehnologiei