Polonezii sunt hotărâți să scape de dependența de gazele naturale rusești, iar americanii le promit ajutor
Polonia intenționează să construiască un alt terminal GNL în Gdansk, cu o capacitate de 4 miliarde de metri cubi, începând cu 2025.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Polonia intenționează să construiască un alt terminal GNL în Gdansk, cu o capacitate de 4 miliarde de metri cubi, începând cu 2025.
Lanțul de cafenele Starbucks a deschis a treia unitate din Timișoara, în Piața Victoriei, într-o suprafață de 220 de metri pătrați.
Compania specializată în investiții KEI Development a început construirea unui centru de agrement de 10.000 de metri pătrați în Chitila, lângă București.
Anunțul vine la numai două luni de când Metro a anunțat că închide magazinul din Brăila din cauza puterii de cumpărare slabe.
americană - James Comey, director al FBI, a părăsit Bucureștiul într-o discreție totală, deși s-a întâlnit în scurta sa vizită aici cu președintele, cu primul-ministru, cu noul șef al SRI
ANAF cu vicepremierul Daniel Chițoiu, deoarece sub autoritatea sa directă se va desfășura doar coordonarea dintre instituțiile de control ale Finanțelor și alte structuri, precum SRI
ale statului pe piețele internaționale au scăpat de sub control și se îndreaptă spre niveluri nesustenabile, iar investitorii sunt atenți dacă nu cumva această țară îi va urma Sri
locale, iar ca o particularitate, inflația legislativă crește și mai mult volumul de muncă al acestor departamente, consideră Dragoș Radu, Partener coordonator al Radu și Asociații SPRL
Peste 40% din clienții apartamentelor din ansamblurile rezidențiale Asmita Gardens din Văcărești și Ibiza Sol din Pipera au preferat în septembrie să cumpere imobilele plătind rate
Compania spaniolă Sustainable Waste Treatment S.L.