Mai mult decât atât, în cadrul acestor adrese au fost incluse propuneri concrete de rezolvare a problemelor existente, dar răspunsurile primite din partea autorităților au fost vagi
În contextul planurilor “concrete, bine finanțate, ale Agenției pentru Dezvoltare Regională dar și ale sectorului guvernamental”, membrii fondatori Growceanu estimează că de anul acesta
„Când trebuie să dea exemple de măsuri concrete, procentele scad și în cazul României: doar 44% dintre organizații fac training de securitate cibernetică și numai 52% spun că au implementate
financiare, impozitare și vamă, a declarant că integritatea monedei unice nu mai este de mult în pericol. ”Moneda euro este una dintre cele mai mari reușite europene și a adus beneficii concrete
opinia noastră, hotărârea NMHH este în afara condițiilor prevăzute de caietul de saricini, bazându-se pe supoziții și fapte care se presupune că se vor întâmpla, iar nu pe date concrete
Metalurgiei va fi și în proximitatea celor care locuiesc în Popești-Leordeni, oraș „lipit“ de București, însă cu o infrastructură mult subdimensionată și unde nu există planuri concrete
intervenția autorităților.“
Autoritatea și mediul de afaceri trebuie să aibă o abordare în trei dimensiuni: păstrarea echilibrelor socio-economice al celor fiscal-bugetare, acțiuni concrete
România trebuie să învețe să îi caute, să îi coaguleze în comunități de investitori și să le ofere condiții cu propuneri concrete de relocare a lor și a capitalului lor către