asta… Tarifele au fost impuse de precedenta administrație și sunt luate momentan în vedere”, susține Biden, știrea fiind primită cu entuziasm de investitorii din piețele de capital
Fondurile de finanțare de tip venture capital sunt mai atente cu investițiile pe care le fac, investitorii sunt și ei mai atenți unde își pun banii, iar start-up-urile își doresc finanțare
Swiss Capital, cel mai mare broker independent, estimează pentru producătorul de materiale de construcții TeraPlast Bistrița (simbol bursier TRP) o EBITDA (câștig înainte de dobânzi
de euro, dintre care doar 1,2 miliarde de euro reprezintă cash, iar restul active pe care le avem în conservare și care așteaptă să fie puse la lucru”, a spus Ștefan Vuza la ZF Capital
plan consolidarea pe piața de IT din România și noi tranzacții de tip M&A, după cum a explicat Daniel Ilinca, fondator și CEO al Softbinator Technologies, în cadrul conferinței ZF Capital
România, unele controlate de grupuri financiare străine din țări precum Austria, Franța, Italia, Olanda sau Grecia, ar trebui să se asigure că au acumulări adecvate de rezerve de capital
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) vrea ca listarea companiei Hidroelectrica la Bursa de Valori București să dea startul unei noi etape de dezvoltare a pieței locale de capital
Benchmarkul a crescut cu 94% în ultimele 12 luni în moneda locală, în vreme ce investitorii și-au îndreptat atenția asupra pieței de capital pentru a se proteja de efectele inflației
La 57 de lei pe unitate ajungeau acțiunile Bursei de Valori București (BVB), operatorul pieței locale de capital, la începutul ședinței de tranzacționare de marți, 4 iulie.