Raiffeisen Bank International și start-up-ul kompany au încheiat un contract prin care start-up-ul va dezvolta și implementa soluții de KYC – Know Your Customer (n.red: Cunoașteți clientela
Bonificații mai bune se observă la băncile cu capital grecesc sau la bănci de talie mică și mai recent intrate în piață cum ar fi TBI Bank, Idea Bank sau Patria Bank.
Deutsche Bank, cel mai mare creditor din Germania, se confruntă cu probleme din ce în ce mai mari în încercarea de a redeveni o bancă profitabilă și de a recâștiga încrederea acționariatului
Anul acesta ar putea deveni cel mai prost an înregistrat de gigantul bancar Danske Bank de la al Doilea Război Mondial până în prezent, potrivit Bloomberg.
Patria Bank a anunțat miercuri seară la bursă că l-a numit pe Burak Yildiran, fost director general adjunct al Garanti BBVA România și fost CEO al TotalSoft, în funcția de director
OTP Bank, subsidiara de pe piața românească a celui mai mare grup bancar din Ungaria, estimează o creștere a creditării corporate la nivelul întregii piețe bancare românești
Credit Europe Bank România, parte a grupului financiar cu același nume înregistrat în Olanda,a înregistrat în primul semestru (S1) din acest an un profit de 13 mil. lei, în condițiile
CEC Bank, una dintre cele două bănci controlate de statul român, a acordat credite de aproximativ 3 miliarde de lei în 2019 și își propune să ajungă în top 5 cele mai mari bănci din