la noiembrie 2024, cele mai mari cinci investiții ale NN Pensii la Bursa de Valori București erau la: OMV Petrom (2,2 mld. lei adică 4,38% din activul net al fondului), Banca Transilvania
Pe locurile doi și trei în topul randamentelor se află Banca Transilvania (TLV) cu 7% și OMV Petrom (SNP) cu 6,4%, iar randamentele dividendelor Nuclearelectrica (SNN), Transgaz (TGN
acțiuni de la Bursa de Valori București, a scăzut cu 0,28% pe 1 octombrie 2024 și a ajuns la 17.578 de puncte, într-o ședință în cea mai tranzacționată acțiune a fost Banca Transilvania
Acțiunile Banca Transilvania (simbol bursier TLV), cea mai mare instituție de credit din România, au scăzut în ședința de tranzacționare de joi chiar și cu până la 5%, după ce Banca
Acesta a fost și contextul pentru vânzările de acțiuni Banca Transilvania și Petrom – investiții care apropiau 5% expunere în portofoliile unor fonduri.
Lucian Curtu, decan în cadrul Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere din cadrul Universității Transilvania din Brașov, crede că este nevoie de investiții în cercetare pentru
Banca Transilvania a revizuit în scădere creșterea economică din acest an și din 2017
Economiștii Băncii Transilvania au revizuit în scădere estimările de creștere economică pentru