Protestele elevilor din Franța au degenerat într-un val de violențe în ultimele zile, cu școli incendiate, transport public suspendat și aproape 2.000 de persoane arestate numai joi
Procurorii DNA fac 16 percheziții, joi, în București și Craiova, la Transelectrica (TEL) și la societatea Smart, filială a companiei care asigură mentenanța rețelei electrice de transport
Liberty Steel a trimis trenuri cu cărbune american, ceh și australian din Polonia către Dunaujvaros, fiecare transport ridicându-se la 1.500 de tone, suficient pentru…
OMV Petrom și Romgaz, partenerii egali în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, estimează că primele gaze vor intra în Sistemul Național de Transport în prima jumătate a anului 2027
Gaz-System, operatorul sistemului de transport al gazelor deținut de statul polonez, va mări capacitatea operațională a terminalului GNL din Swinoujscie, notează bankier.pl.
Conpet (COTE), operatorul Sistemului Național de Transport al țițeiului, a raportat pentru trimestrul al doilea din 2026 un profit net de 10,14 mil. lei, cu 6,8% mai mic decât în perioada
petrolier Saudi Aramco a informat cel puțin două rafinării din Europa că nu le va aloca petrol în luna următoare, după atacul cu drone asupra conductei East-West, principala rută de transport
Transportatorul dunărean de mărfuri Transport Trade Services, listat la Bursa de Valori București sub simbolul TTS, a înregistrat în T1/2026 un rezultat net negativ de 2,2 milioane
Companiile și autoritățile publice locale au la dispoziție fonduri europene de peste 8 miliarde de euro în această vară, pentru proiecte din producție, energie verde, transport, logistică