Comercial Bucur Obor, în particular, urmând să adopte și să implementeze măsuri adecvate care să asigure continuitatea operațională a Bucur Obor și a partenerilor societatii”, transmit
raporturile de muncă cu doi angajați implicati, iar TeraSteel a formulat plângere penală, urmând să facă uz de toate mijloacele procesuale disponibile pentru recuperarea prejudiciilor”, transmit
acestui exercițiu (…) Rezultatele vor ajuta autoritățile competente să evalueze capacitatea Erste Group de a îndeplini cerințele prudențiale aplicabile în situații de stres”, transmit
În total, măsurile medicale, sociale și economice luate de Ministerul Fondurilor Europene în contextul pandemiei cu coronavirus cumulează un miliard și jumătate de euro”, transmit reprezentanții
În trimestrul I 2018, cantitatea transportată pe subsistemul de tranport țară a scăzut cu 23 mii tone (2,6%), iar pe subsistemul de transport import a crescut cu 222 mii tone”, arată
ajutor de stat, prin pregătirea planului de afaceri și a întregului concept al proiectului de ajutor de stat, precum și asistență în relația cu Ministerul Finanțelor Publice”, transmit
Începând cu luna ianuarie, petenții care transmit reclamațiile prin intermediul poștei electronice sau prin intermediul portalului ASF vor primi răspunsurile exclusiv online, semnate
producția internă să asigure stocuri de medicamente de strictă necesitate îngrijirii sănătății, este de maximă importanță și trebuie susținută ferm, concret și imediat de guvern”, transmit