Familia Lazăr din Baia Mare, care produce carne și preparate din carne în sistem integrat, un business de 52 mil. euro în 2017, vrea să deschidă trei noi magazine anul acesta, ajungând
46,8 mil. lei (aproximativ 10 mil. euro) pentru modernizarea stațiilor de îmbarcare/debarcare, echiparea mijloacelor de transport în comun și dezvoltarea unui centru utilat cu un sistem
Sphera Franchise Group, operatorul în sistem de franciză al lanțurilor de restaurante KFC, Pizza Hut și Taco Bell, a anunțat că planurile de extindere pe piața de Italia, unde compania
Farmaciștii nu vor mai putea elibera pacienților medicamente la bucată și vor anunța orice problemă apărută la un medicament, începând de anul viitor, prin intermediul unui sistem de
Primăria Focșani a demarat un proiect european de 12 mil. lei (2,4 mil. euro) pentru dezvoltarea rețelei de piste dedicate circulației bicicletelor și implementarea unui sistem de bike-sharing