Bugetul anunțat pentru programul Rabla Plus, prin care este casată o mașină veche și este oferit un bonus de 10.000 de euro la achiziția uneia noi electrice, a urcat la 780 mil. lei
Vânzările de vehicule comerciale grele, de peste 3,5 tone, au urcat cu 138% în aprilie față de luna similară a anului trecut, la 312 unități, potrivit statisticilor Asociației Producătorilor
divizia locală a Porsche Holding pentru retailul auto, cu un business anual de aproape 150 mil. euro, spune că procentul deținut de persoanele juridice din vânzările de mașini a urcat
Din acest motiv, în ultimul deceniu s-a putut observa cum modele precum Ford Mondeo, VW Passat sau chiar Skoda Superb au urcat atât în dimensiuni, cât și echipamente care de
Ieri aceste titluri au urcat cu încă 15%, limita maximă de variație permisă pe parcursul unei ședințe, și s-au realizat tranzacții mai mari decât de obicei, de 328.000 de l…
, după mai mult de două săptămâni în care atleți din toată lumea au stabilit 44 de recorduri mondiale și 117 de recorduri olimpice și la sfârșitul cărora SUA, China și Rusia s-au urcat
BCR, înregistrează o creștere a acțiunilor de 18% de la începutul anului pe Bursa de Valori din Viena, până la 122,6 euro pe unitate, în timp ce indicele ATX al pieței austriece a urcat
dării în plată, alături de creșterea majorării avansului cerut de bănci au avut efecte minime asupra pieței de apartamente vechi în 2016, motiv pentru care prețurile acestora au urcat
cu expunere pe companiile prezente la BVB se pot aștepta anul acesta la un randament mai mic al dividendelor distribuite din profitul net, întrucât evaluarea emitenților din BET a urcat