Zona Arenei Naționale este, poate, cea mai activă din țară, adunând atât amatorii diferitelor sporturi, cât și profesioniștii. Odată cu încălzirea vremii, parcul din jurul Arenei N...
► Christina Verchere este în cel de-al cincilea an de mandat în funcția de președinte și director general executiv al OMV Petrom, una dintre cele mai valoroase companii industriale...
Lucrează în cadrul Bayer din ianuarie 2020, ocupându-se de marketingul diviziei Bayer Pharma. Este licențiată în Farmacie și are 20 de ani de experiență în industria farma locală,...
Premier Energy, al treilea mare furnizor de gaze pentru segmentul casnic, deținut de fondul de investiții ceh Emma Capital, se va concentra pe termen scurt pe integrarea businessului
OMV Petrom, cea mai mare companie din România, și-a bugetat pentru anul acesta venituri din vânzări de 33,3 mld. lei, în creștere cu 1% față de 2023, dar un profit net de 5,1 mld....
meargă către furnizorii din piață pentru a găsi soluții care să le permită să se digitalizeze astfel încât să le ofere clienților o experiență mai bună, altfel vor risca să iasă din business
Computaris, companie de dezvoltare și consultanță software, derulează „Academia de programare” pentru 30 de programatori juniori și studenți la facultăți cu profil tehnic, cu obiec...
Programul internațional Creative Business Studio, care se adresează tinerilor antreprenori români dar și antreprenorilor din alte trei țări europene, își propune să stimuleze creșterea
Comunitatea Fresh Blood Cluj își propune să dezvolte mediul de business românesc prin sprijinirea și educarea persoanelor cu idei de business în realizarea unui plan de business sustenabil