transmiterii acestei știri, senatorii au început votul pentru cele două cereri, de urmărire penală și încuviințare a arestării preventive, pentru senatorul Darius Vâlcov, votul fiind secret
câștigați din vânzarea de acțiuni sau bani care se aflau deja în conturile de investiții la firmele de brokeraj înainte de înghețarea sistemului financiar-bancar, potrivit unui decret
Organizația ține secret salariile individuale, însă spune că remunerațiile sunt la nivelul companiilor de top elvețiene;
– Un miliard de dolari a cheltuit FIFA în perioada
Fondul Proprietatea (FP) a scăzut cu 0,6%, iar cele mai multe dintre SIF-uri au intrat puternic în teritoriu negativ, cu un regres de 4% în cazul SIF Transilvania (SIF3).
Anul trecut, societatea a subscris prime de 511,44 milioane de lei, în regres cu 22,2% comparativ cu anul precedent, și a trecut pe pierderi, care au însumat 83,17 milioane de lei,
.
“Regret, o spun în numele tuturor primarilor, această iarnă se preconizează ca fiind una dintre cele mai grave, iar ceea ce ați auzit că unii au strategii și nu vor mări prețul