Element Industrial a fost înființată de Ionuț Dumitrescu și Muler Onofrei, unul dintre cei mai experimentați mana¬geri din domeniul „industrial real-estate“, cu un istoric de peste
Centrul local de servicii al Société Générale a investit circa 7.500 euro într-un program de tip accelerator corporate pentru start-up-urile din România, numit Catalyst, în cadrul
Jucătorii din piața imobiliară locală vor să investească în pregătirea angajaților în condițiile în care investițiile anuale ajung la sute de milioane sau chiar miliarde de euro, iar cei
Stere Farmache, unul dintre veteranii pieței de capital din România și cel mai longeviv CEO al Bursei de Valori București, spune că listarea Hidroelectrica, cel mai mare producător
Un angajat pe poziția de consilier de service auto are un salariu care variază, în medie, între 750 și 1.250 de euro net pe lună, după cum arată datele de la platforma de recrutare
La Jetoane, spălătoria auto de tip self-service din Iași, și-a dublat afacerile în 2018 față de 2017, de la 200.000 de euro la 400.000 de euro în 2018, după ce a deschis două locații
City Insurance a reacționat după ce grupul de firme AutoCar, specializat în service auto, a făcut o plângere la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și a solicitat și intrarea