ale Camerei Deputaților și Senatului au decis, marți, să trimită comisiilor juridice decizia Curții Constituționale prin care consideră că hotărârea de desemnare a membrilor CA al SRR
Producătorul suedez de dispositive medicale SHL Healthcare a anunțat că a ales capitala Bulgariei, Sofia, drept locație pentru construcția primei sale unități de producție din Europa
„În lipsa tratării cauzelor reale, nu a simptomelor, intervenția asupra tarifelor poate reduce aparent presiunea la nivelul asiguraților, dar riscă să pună piața sub presiune.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să înainteze Ministerului de Finanțe o propunere de Hotărâre de guvern pentru limitarea tarifelor RCA la nivelul tarifelor de referință
Directoratul general pentru probleme economice și financiare din cadrul Comisiei Europene (DGEFA) a declanșat o investigație în ceea ce privește plafonarea tarifelor pentru polițele
Ministrul de Finanțe Florin Georgescu, a precizat, marți, la dezbaterea moțiunii PDL pe buget, că majorarea tarifelor de energie electrică și gaze a fost negociată cu partenerii externi
Plafonarea tarifelor pentru polițele RCA care a expirat astăzi a fost o măsură doar în beneficiul companiilor de transport, în condițiile în care persoanele fizice au fost nevoite să