Forte Partners, compania care dezvoltă proiectul de birouri The Bridge din zona Orhideea din Capitală, a semnat cu IBM pentru a închiria birouri de 18.000 mp, potrivit unor surse din
Business Capital for Romania, un fond de investiții al Erste și al lui Forin Pogonaru, dar și Allianz-Țiriac Pensii Private cer completarea ordinii de zi a acționarilor SIF Oltenia
♦ Studiul, realizat de Ziarul Financiar cu sprijinul PIAROM, arată că deși raportează o cifră de afaceri relativ egală în 2016, companiile cu capital privat românesc au o profitabilitate
Statul încurajează capitalul străin în dauna celui autohton, dar o economie poate deveni independent doar cu capital local, în condițiile în care firmele străine vin și pleacă, a spus
România are bani, oameni pregătiți și companii competitive, dar pentru a susține în continuare creșterea economică are nevoie de investiții și de un mediu predictibil, în care capitalul
Platforma de recrutare Jobful și fondul de investiții de capital de risc Netopia Ventures, două dintre proiectele care au trecut în ultimii ani prin programul de accelerare InnovX-BCR
și-a propus ca în următoarele 12 luni să dubleze numărul de utilizatori ai aplicației mobile (Bonapp by Munch) de pe plan local la un milion și să adauge încă 1.300 de locații partenere
Rețeaua de magazine Profi, controlată de fondul de investiții Mid Europa Partners, este pentru al doilea an consecutiv pe primul loc între cele mai mari majorări de capital realizate