Fuziunea a fost urmată de un proces de rebranding, la finalul căruia aceasta a devenit Pink Post, parte a grupului Radu Holding, deținut de Octavian Radu.
Ulterior, asigurătorul a anunțat la câteva zile după sancțiunea ASF un acord prin care investitorul italian ABC Assevera urma să fie acționar minoritar în cadrul CertAsig Holding
Ulterior, asigurătorul a anunțat la câteva zile după sancțiunea ASF un acord prin care investitorul italian ABC Assevera urma să fie acționar minoritar în cadrul CertAsig Holding, cu
Atât acționarii Idea Bank, grupul polonez Geting Holding, cât și ai Libra Bank, fondul de investiții american Broadhurst Investment, sunt cei mai activi investitori din piața financiară
Financiare;
Elif Tunali Nikoglou, Bancher Principal la BSTDB pentru Industrie, Transport și Agricultura;
Ștefan Bucătaru, Director al Consiliilor de Administrație ale Agricover Holding
Printre cei care s-au interesat de America House se numără fondul PPF Real Estate Holding, controlat de miliardarul ceh Petr Kellner, Smartown, compania miliardarului Teddy Sagi, care
În trecut, Oresa a deținut pe piața locală firme precum Fabryo-Atlas, Somaco, Duraziv, Motoractive, Credisson, Flanco, Brewery Holding (Ciuc) și Medicover.
Acționarul majoritar al Alro Slatina este Vimetco, cu 54,2% din numărul de actiuni, în timp ce Pavăl Holding, companie a fraților Dragos și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, are 23,2%
Ulterior, 2024 și 2025 au continuat cu IPO-uri precum Premier Energy, Cris-Tim Family Holding și Green Tech International, iar începutul lui 2026 este marcat de listarea Electro-Alfa