Consorțiul de administratori judiciari ai Oltchim Râmnicu Vâlcea, alcătuit din BDO Business Restructuring și Rominsolv SPRL, au scos la vânzare trei pachete de active din portofoliul
Consumatorii au primit în plus, în 2024, aproximativ 1,7 milioane lei ca urmare a concilierilor realizate de SAL-Fin (Entitatea de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar
Răzvan Lefter, analist de investiții la RSL Capital, spune că investitorii ar trebui să își diversifice investițiile și să ia decizia de achiziție în funcție de planurile de dezvoltare
odată ce va încheia achiziția fabricii de la Filipeștii de Pădure, județul Prahova, unde a pus în funcțiune – în vară – o linie de producție de mare capacitate pentru îngrășăminte de sol
Primăria Capitalei a primit doar două oferte de realizare a unei strategii pentru dezvoltarea unui oraș inteligent (smart city), care au fost depuse de două asocieri, conduse de compania