serviciul Google Pay în portofoliul său, astfel că acum clienții băncii posesori de carduri Mastercard pot realiza plăți online sau contactless la POS, cu ajutorul telefoanelor cu sistem
Raiffeisen Bank, a cincea bancă de pe piața locală după active, a intrat oficial în schema Transfond a plăților instant, fiind a șaptea bancă care aderă la acest sistem, potrivit informațiilor
serviciul Google Pay în portofoliul său, astfel că acum clienții băncii posesori de carduri Mastercard pot realiza plăți online sau contactless la POS, cu ajutorul telefoanelor cu sistem
Softbinator Technologies, listat pe piața AeRO a Bursei de Valori București cu o capitalizare de piață de peste 69 milioane de lei, anunță implementarea în cadrul companiei a unui sistem
președinții celor nouă țări din Est, mai puțin președintele Cehiei care are ceva probleme de sănătate și, la fel ca secretarul general al NATO, va participa la eveniment printr-un sistem
♦ Bancherii văd un sistem bancar solid, bine capitalizat și lichid, mai matur și mai responsabil față de situația din criza anterioară din 2008, chiar dacă în perspectivă putem vorbi
Asociația Participanților în Fondurile de Pensii atrage atenția că recenta situație de la BRD Pensii poate afecta ireversibil încrederea în sistem și spune că este nevoie de o intervenție
acționar majoritar, a demarat o investiție de 66,5 mil. lei (13,5 mil. euro), susținută din fonduri europene, pentru modernizarea sursei de apă subterană Florești, județul Cluj, sistem
CEC Bank urmează să implementeze un sistem informatic pentru activitățile de trezorerie și management de bilanț, bazat pe soluția dezvoltată grupul american FIS Global, unul dintre
cu privire la impozitul pe profit, aprobat recent de miniștrii de finanțe și de guvernatorii băncilor centrale din cadrul G20, considerând că noul cadru internațional va crea un sistem