Compania cu acționariat olandez Dutch Trading International, cel mai mare crescător de bovine de carne din România, cu afaceri de 51,2 mil. lei (11 mil. euro) în 2016, și-a adus forță
Tarifele mai mari din transportul internațional, în special pe rute din cadrul Uniunii Europene, determină companiile românești din domeniu să utilizeze camioanele noi în afara țării
Casa de discuri Global Records, care reprezintă la nivel internațional artiști precum Inna sau Irina Rimes, a încheiat anul 2019 cu afaceri de 12 milioane de euro, în creștere cu aproape
contextul în care economia globală trece prin schimbări majore pe fondul pandemiei, iar România este o piață foarte competitivă în zona costurilor, potrivit unui raport Colliers International
manageri din lume când vine vorba de așteptările privind evoluția economiei globale în acest an, 57% dintre ei prognozând o încetinire a creșterii, față de o medie de 53% la nivel internațional
Aeroportul Internațional „Traian Vuia“ din Timișoara a înregistrat anul tre-cut aproximativ 1,6 milioane de pasageri, în creștere cu peste 5% față de anul anterior, când au călătorit
Fondul Monetar Internațional (FMI) condus de Christine Lagarde (foto) și-a redus prognozele de creștere economică pentru anul viitor pentru principalele economii europene, scăderile
construcția unei fabrici de reciclare a uleiurilor minerale uzate care va fi construită la Oltenița, județul Călărași, de către Green Oil & Lubes SRL, companie parte dintr-un grup internațional