Companiile investigate sunt Stericycle România SRL, Mondeco SRL, AKSD România SRL, Bio Hazard SRL, Xtreme Ecogreen SRL, Loret del Mar SRL, Eco Diotti SRL și Eco Fire Sistems SRL.
Trezeme Limited a fost fondată de Anengrain Group SRL, condusă de Igor Rață, Unco Cereale SRL, condusă de Elena Rija, și Flograin Group SRL, administrată de Ludmila Borșci, Trans Bulk
Adama este una dintre cele mai importante companii care oferă servicii și produse de protecție a plantelor din lume, cu peste 7.000 de angajați și acoperire în peste 100 de țări.
Conducerea Camerei Deputaților a decis, luni, ca plenul să numească până pe 30 martie un nou judecător la Curtea Constituțională, în locul Aspaziei Cojocaru al cărui mandat se încheie
Romeo Jantea, 55 de ani, care a fost recrutat de austriecii de la Uniqa Asigurări în ianuarie 2012 pentru un mandat de vicepreședinte timp de doi ani, se ocupă în prezent de proiecte
Razvan Nicolescu pleacă din cadrul companiei de consultanță și audit Deloitte, după un mandat de șase ani și trei luni în funcția de partener și lider pentru Europa Centrală responsabil
Răzvan Nicolescu pleacă din cadrul companiei de consultanță și audit Deloitte, după un mandat de șase ani și trei luni în funcția de partener și lider pentru Europa Centrală responsabil