Ghenadie Bobeică și Karl-Heinz Hauptmann nu sunt la prima afacere din România, în trecut ei fiind implicați în zona de imobiliare în dezvoltarea proiectelor de birouri Opera Center
Carmen Adamescu, președintele Unirea Shopping Center, spune că negociază cu Tchibo pentru a-i aduce pe nemți la parterul centrului comercial situat în centrul Capitalei.
Papalekas mai deține în București și turnul de birouri Tower Center din zona Piața Victoriei, precum și proiectul City Mall, care de asemenea va fi transformat în imobil de birouri.
Compania a obținut anul trecut afaceri de aproape 30 mil. euro, iar pentru acest an este bugetată o stagnare după închiderea localului din Liberty Center.
de circa 1,7 miliarde de euro, dintre care mare parte din active sunt pe piața locală, printre acestea numărându-se proiecte de retail precum Mega Mall, Promenada, Vulcan Value Center
Papalekas este unul dintre cele mai discrete personaje din piața imobiliară locală, în portofoliul său aflându-se și clădiri precum Tower Center, City Offices (fostul City Mall) sau
Printre proiectele în care compania a fost implicată anul acesta se numără Shopping Center Târgu-Jiu, dezvoltat de sud-africanii de la NEPI, sau fabrica de prelucrare a lemnului de
Firma Prompt din Timișoara a fost implicată și în construirea parcului de afaceri City Business Center dezvoltat de Șandor la Timișoara și vândut către NEPI, iar anul trecut rulajul
Banii au intrat în contul firmei Societate Dezvoltare Comercial Sudului (SDCS), care, potrivit informațiilor ZF, administra centrul comercial Sun Plaza.