Compania de cablu RCS&RDS a semnat în luna octombrie a acestui an un contract de achiziție de energie de la Complexul energetic Oltenia în valoare de peste 14 milioane de lei, conform
Dezvoltatorul imobiliar Practic București (PRBU), controlat de omul de afaceri Radu Timofte, cheamă acționarii pe 18 iulie pentru a aproba încheierea unui contract de credit pentru
In ultimul timp suntem nevoiti sa accesam multi termeni si multe definitii pe care in trecut le foloseam doar intr-un mod in care nu puteau sa lipseasca dintr-un contract dar pe care
Sindicatul IMPACT anunță că angajații BRD Groupe Société Générale vor declanșa joi, între orele 15:00 și 17:00, o grevă de avertisment, pe fondul conflictului legat de noul Contract
Operatorul portuar Socep Constanța, listat la Bursa de Valori București sub simbolul SOCP, a informat piața de capital cu privire la încheierea unui contract în valoare de 10,4 milioane
Podul suspendat de la Brăila a fost dat în folosință la începutul lunii iulie, montarea sa fiind un proces care a durat mai puțin de un an ♦ Construcția s-a realizat printr-un contract
Dezvoltatorul proiectului City Business Centre (CBC) Timișoara, cel mai mare complex de birouri din vestul țării, a semnat un contract de extindere a suprafeței închiriate de producătorul
Consiliul Județean Giurgiu a atribuit unei asocieri conduse de Romstrade, companie aparținând omului de afaceri Nelu Iordache, un contract de 44,4 milioane lei (10,2 milioane euro),
, contruiește o macara plutitoare pentru Nibulon, cel mai mare business din agricultură în Ucraina cu activități atât în producție, cât și în comerțul cu cereale, în urma unui contract
Autonom Services, companie de leasing operațional și rent-a-car controlată de frații Marius și Dan Ștefan, a semnat un contract pentru preluarea integrală a Business Lease România de