Casa de brokeraj Swiss Capital a revenit în luna iulie pe primul loc în topul brokerilor de la Bursa de Valori București, după ce a intermediat tranzacții cu acțiuni pe toate piețele
Spitalele de stat, care consumă cea mai mare parte a banilor de la Casa de Sănătate, încep să simtă presiunea celor private care intră în competiție pentru medici și pacienți, dar libertatea
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat că în perioada 29 octombrie – 1 noiembrie va avea consultări cu reprezentanții cadrelor medicale dar și cu Ministerul Sănătății
Fondul de investiții Greenbridge Partners a ajuns să dețină integral grupul din producția și retailul de mobilă Rus Savitar-Casa Rusu, datele de pe platforma Confidas.ro arătând că
Casa de avocatură RTPR Allen & Overy a oferit consultanță juridică instituțiilor financiare ING România și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în acordarea finanțării
Aproximativ 60.000 de persoane care vor să cumpere o mașină sau o motocicletă mai puțin poluantă pot obține începând de astăzi o reducere de 6.500 lei, respectiv 3.500 lei, dacă vor casa
Casa de avocatură Mușat & Asociații i-a promovat pe Cosmin Libotean, Andra Mihalache și Cristi Tudor în poziția de partener equity și alți 7 avocați în poziții de senioritate aferente
Casa de avocatură regională Wolf Theiss a acordat consultanță juridică grupului francez de media și publishing Lagardère cu privire la vânzarea posturilor sale de radio din Europa Centrala
Casa de expediții DGH Log & Sped, una dintre cele mai mari de pe plan local, a finalizat anul 2018 cu o cifră de afaceri de 75 de milioane de lei, în creștere cu 31% față de anul anterior
Casa de avocatură Reff & Asociații a obținut în premieră o decizie a instanței, prin care Curtea de Apel București obligă autoritatea fiscală să acorde dobânzi de întârziere de aproximativ