Pentru că economia digitală este cea care va schimba lumea“, spune Ionuț Pătrăhău, fost vicepreședinte al Băncii Transilvania și în prezent cofondator al Human Finance.
George-Răzvan Călinescu, Gabriela-Cristina Nistor și Mihaela-Simona Nădășan, directori ai Băncii Transilvania (simbol bursier – TLV), cea mai mare instituție de credit din România,
avut marți o ședință care a scos investitorii din amorțeală în contextul în care indicele BET a a fost la doar trei puncte distanță de a sparge pragul de 9.800 de puncte, Banca Transilvania
Prin urmare Fondul Proprietatea a ieșit definitiv din acționariatul celor două mari bănci listate la București, respectiv Banca Transilvania și BRD, în condițiile în care exit-ul la
Pe poziția doi, trei și patru sunt, la egalitate, Banca Transilvania, Patria Bank și CEC Bank, cu dobânzi de 3,5% oferite la ghișeu pentru depozitele în lei pe 12 luni.
percepției de risc investițional și intensificarea concurenței între principalii actori“, a explicat într-un raport Andrei Rădulescu, director analiză macroeconomică la Banca Transilvania
Pe de altă parte, Banca Transilvania (TLV) a avut tranzacții de 177 mil. lei, ceea ce înseamnă că pentru prima oară în 2019 FP a depășit la lichiditate cea mai tranzacționată acțiune
Chiar dacă nu au un capital disponibil, pot face diferența în noua economie, iar aceasta vine prin competențele lor, a declarat Sergiu Mircea, director executiv marketing, Banca Transilvania
mici se va vedea pe măsură ce antreprenorii se adaptează, în contextul crizei coronavirusului, consideră Tiberiu Moisă, director general adjunct mid-corporate & IMM la Banca Transilvania