„Deși liniile mari sunt corecte, lipsesc două lucruri: zona concretă, adică strategia rămâne la un nivel foarte general, și faptul că există o greutate în a arăta care sunt industriile
Cu tichetul cultural Up Cultură, beneficiarii vor putea merge la spectacole de teatru, filme și proiecții cinematografice, concerte, târguri și expoziții, festivaluri, vor putea intra
Ce a mai declarat Felix Daniliuc:
Opinia mea personală este că atunci când vorbim de brand vorbim de cea mai concretă expresie a lucrului făcut așa cum trebuie și a respeonsabilității
De asemenea, s-a decis reluarea activității cinematografelor și instituțiilor care organizează spectacole sau concerte, cu respectarea anumitor norme de protecție și creșterea numărului
„Când vine vorba de lansarea unui start-up, este importantă îndeplinirea a trei condiții: oferirea unei soluții pentru o problemă concretă, alegerea momentului potrivit și deținerea
Fondată în 2008, Global Records este o companie de media integrată, de la producție de conținut audio și video până la organizarea de concerte, lider în digital streams și airplay.
dialogul cu investitorii care și-au arătat interesul față de combinat și lucrăm alături de creditori pentru a identifica cel mai bun cadru prin care acest proces să ducă la o soluție concretă