„Acest lucru este îngreunat de faptul că, din păcate, majoritatea contractelor încheiate pe parcursul anului 2020 cu autoritățile din domeniu sunt contracte end-loaded, adică contracte
„De remarcat că avem totuși o creștere mai redusă decât cea a piețelor din regiune, iar asta vine în contrast cu dinamica anului precedent, când piața a supraperformat.
mediului, a anunțat, într-o conferință de presă, că ministerul a întreprins o serie de controale la operatorii care au închiriat segmente de plajă în zona Năvodari, unde existau 75 de contracte
CPI Romania, parte a CPI Property Group, unul dintre cei mai mari proprietari de real estate din Europa, a semnat în 2024 contracte de închiriere în suprafață totală de 41.500 mp,
Bursele internaționale se mențin aproape de maxime istorice, însă există o disonanță tot mai vizibilă față de economia reală, unde consumatorii din Statele Unite și Europa resimt p...
Cumulat, cele trei sectoare de activitate au aproape 747.500 de contracte de muncă plătite cu salariul minim pe economie, adică circa 47% din totalul acestor contracte din România.
Dacă în urmă cu câțiva ani competitivitatea unei fabrici era dată în primul rând de accesul la materii prime, costurile de producție și eficiența logisticii, astăzi diferența o fac