pensii private obligatorii nu vor mai putea susține randamentele pozitive pentru beneficiari în cazul stopării contribuțiilor, sau își vor retrage investițiile făcute pe piața de capital
Alive Capital, furnizor de energie electrică și de servicii integrate pentru actorii din piața de energie electrică, intenționează ca în perioada imediat următoare să atragă 10 milioane
, Dan Lazărescu (cofondator TotalSoft) alături de alți nouă antreprenori din mai multe domenii de activitate (medical, IT, consultanță și transport) au înființat compania 0- Day Capital
În locul lui Alin Pop, la cârma departamentului de investment banking al UniCredit a venit Alexandra Popa, fost director în cadrul BT Capital Partners, divizia de servicii financiare
Ar fi util un plan coerent de listare pentru companiile de stat pentru ca piața de capital să atragă cât mai multe companii care să reflecte stadiul economiei naționale”.
europene trebuie să acționeze împreună, să reducă dependențele și să valorifice mai bine potențialul pieței unice, în condițiile în care progresele în construirea unor piețe de capital
Francezii de la VINCI au realizat cea mai mare majorare de capital de luna trecută, în valoare de 600 de milioane de lei (circa 120 de milioane de euro) în contul VINCI Energies, arată
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat contractul de management pentru un fond de venture capital de minimum 37 de milioane de euro, destinat companiilor cu potențial mare