Ponta: Andronescu ar putea fi propusă la Educație; fac propunerea odată cu cea de la Cultură
Trebuie să fac propunerea pentru că zilele următoare, pe 30, expiră cele 45 de zile de intermat ale lui Liviu Pop. Nu am luat această decizie”.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Trebuie să fac propunerea pentru că zilele următoare, pe 30, expiră cele 45 de zile de intermat ale lui Liviu Pop. Nu am luat această decizie”.
din România, cu mai multe tranzacții la activ (achiziții și exit-uri).
Liderii și miniștrii UDMR se vor întâlni, miercuri, la Guvern cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional (FMI), urmând ca oficialii Fondului să aibă joi o întrevedere și cu premierul
și a convenit cu autoritățile politicile viitoare, a declarat șeful delegației FMI, Jeffrey Franks.
Premierul Emil Boc și reprezentanții FMI au convenit ca în noua scrisoare de intenție să fie menținută prevederea conform căreia salariile din sectorul public și pensiile pot fi majorate
Senatului Mircea Geoană a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că va reveni la lucrările plenului atunci când Guvernul va trimite spre ratificare Parlamentului scrisoarea de intenție către FMI
Guvernul va solicita Fondului Monetar Internațional (FMI) și Comisiei Europene (CE) permisiunea ca viitoarea privatizare a Oltchim (OLT) să fie derulată prin negociere cu un investitor
Privatizarea Oltchim reprezintă un angajament asumat de Guvern încă din primăvara anului trecut, ca răspuns la solicitarea FMI de a lichida societatea.
Românii efectuează în medie șase plăți cu cardul anual, număr foarte redus față de alte țări europene, pe fondul penetrării încă slabe a cardurilor și terminalelor de plată la comercianți
A doua rectificare bugetară din acest an va fi avizată de Guvern cel mai târziu săptămâna viitoare, după finalizarea discuțiilor cu Fondul Monetar Internațional (FMI) și Comisia Europeană