Poliția Română devine astfel prima instituție publică din România care se implică direct în reducerea nivelului emisiilor și păstrarea unui mediu înconjurător curat incluzând în flota sa
La începutul lunii, compania Quantet Management, prin reprezentantul Maria Uliana Desmirean Georgescu, a renunțat la mandatul de administrator și membru al CA-ului Promateris, format
Orban a precizat miercuri că audierea sa de către Comisia de buget a Parlamentului European în vederea ocupării acestui post va avea loc săptămâna viitoare, urmând ca și Consiliul să