Asociația Română a Băncilor (ARB), care concentrează întreaga piață bancară din România, nu intervine în politica comercială a băncilor membre ca răspuns la o întrebare a ZF legată
local au fost în scădere în luna decembrie cu 0,5% față de luna precedentă, la 22 miliarde de lei, în timp ce avansul de la începutul anului 2016 a fost de 4,3%, potrivit datelor Asociației
piață, iar în unele situații un șofer cu o conduită rutieră bună plătește pentru asigurare aproape cât un șofer cu istoric de daună, susțin companiile de asigurări membre ale asociației
o valoare mai mare de 10.000 de euro (echivalentul a 44.000 lei), în creștere cu trei puncte procentuale față de nivelul din aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor asociației
coerentă dimensiunea sectorului bancar, cu siguranță aceasta se va reflecta și în bunăstarea economică, a declarat Sergiu Oprescu, președinte executiv Alpha Bank și președinte al Asociației
Asociația Națională a Asigurătorilor (UNSAR) împreună cu Institutul Național de Medicină Legală au finalizat un studiu care stabililește o serie de bareme de traumatologie și care oferă
comercial în piața asigurărilor și a demarat din oficiu o investigație privind încălcarea regulilor de către către Media Xprimm, o companie media specializată în piața asigurărilor, și asociația
Radu Ghețea, președintele Asociației Române a Băncilor (ARB), afirmă că va propune reducerea perioadei în care clienții cu restanțe nu pot accesa un credit nou dacă aceștia au colaborat
vândute în trimestrul doi al acestui an o taxă aproximativ egală cu cea plătită în primul trimestru, potrivit datelor lui Dragoș Damian, CEO al Terapia Ranbaxy și președinte al Asociației
Radu Ghețea a fost reconfirmat ieri președinte la Asociația Română a Băncilor (ARB), pentru al cincilea mandat consecutiv, iar noii intrați sunt Sergiu Manea, vicepreședinte executiv