Producătorul de acumulatori auto Rombat din Bistrița, controlat de grupul sud-african Metair, a avut anul trecut afaceri de 488,6 mil. lei, în creștere cu 23,6% față de anul anterior
că este posibil ca unii angajatori să nu-i mai trateze pe ucraineni ca pe străini din afara UE, categorie în care crește ponderea oamenilor veniți din Asia, dar și din America de Sud
„O bună parte dintre acești absolvenți devin carne de tun bună pentru facultățile de medicină și drept sau pentru specializări diverse, nu neapărat pentru informatică.
Regiunea sud-est are la dispoziție fonduri de 1,5 mld. euro pentru dezvoltare prin programul regional 2021-2027, din care 363 mil. euro pentru inovare, digitalizare și întreprinderi
, care deține proiectele West Gate din zona Preciziei și Novo Park din Pipera, spune că piața de office din Capitală ar trebui „echilibrată“ prin dezvoltarea de noi proiecte și în sud
„Dacă m-ați fi sunat acum un an, spuneam că nici nu vreau să aud, dar acum mi-ar prinde extraordinar de bine, având în vedere faptul că vrem să investim într-o secțiune de fabricare
specializat în tehnologia RPA (Robotic Process Automation), are în plan să încheie până la finalul acestui an o serie de parteneriate pe plan extern - în America de Nord, America de Sud
Intensificarea tensiunilor pe scena politică – după rezultatul surprinzător din primul tur al alegerilor prezidențiale, demisia premierului Marcel Ciolacu și ieșirea PSD de la guvernare
Experiența sa anterioară include funcția de CEO la SABS, companie românească de software, și de Director Regional pentru Europa de Sud-Est la Alcatel-Lucent Enterprise, producător
93 de startup-uri tech din 26 de țări au aplicat la Cleantech Nexus, program lansat de Techcelerator pentru startup-urile din Europa de Sud-Est care creează soluții pentru tehnologii