Hora Braun, CEO al Erste Asset Management, a declarat, în cadrul ZF Romanian Capital Market Summit 2022, că principalul aspect pe care îl ia momentan în calcul de administratorul de
Cererea de acțiuni de la Bursa de Valori București crește mai repede decât numărul companiilor disponibile la tranzacționare, iar dezechilibrul se vede în prețuri, spune Horia Braun-Erdei
Într-un scenariu să zicem mai pesimist probabil că Europa se va confrunta cu cu stagflație“, spune Horia Braun, CEO al Erste AM, administrator de fonduri mutuale cu circa 104.000 de
ZF Deschiderea de Astăzi îl are invitat pe Horia Braun, CEO Erste Asset Management, într-o discuție despre piețele financiare dominate de volatilitate și incertitudini geopolitice.
tensiunilor din Orientul Mijlociu, însă incertitudinile rămân ridicate, iar evoluțiile continuă să fie dictate de fluxul de știri și de negocierile geopolitice, potrivit lui Horia Braun
Horia Braun (foto), director general al NN Investment Partners până în luna martie a acestui an, a fost trimis în Cehia pentru a prelua funcția de director de investiții administratorului
Directorul General al SRR, Georgică Severin, a declarat, în cadrul audierii în Comisia de cultură a Camerei Deputaților, că radioul public nu se compară cu posturile comerciale.