APS achiziționează de regulă credite neperformante împreună cu un investitor internațional precum IFC (divizia de investiții a Băncii Mondiale), Deutsche Bank sau AnaCap.
Proiectul, cu o valoare totală de 24,4 milioane lei, a fost cofinanțat cu bani europeni, prin Programul Operațional Sectorial Transporturi 2007 – 2013.
Numitorul comun al celor mai mari jucători de pe o piață de circa 9,5 miliarde de euro cu peste 2.000 de benzinării a fost creșterea profitului, în contextul în care evoluția vânză...
Guvernul României nu a anunțat public câți bani vrea să atragă din vânzarea companiilor de stat în acest an, așa cum n-a făcut-o nici în anii anteriori, deși este la fel de preocupat
Cei mai mulți bani au mers la companii, care au ajuns la un volum total al finanțărilor în lei de 49 mld. lei, cu 900 mil. lei peste nivelul din luna iunie.
Bugetul Ministerului Mediului a fost suplimentat de Guvern cu 820.000 lei, pentru plata cheltuielilor reprezentând onorariul arbitrilor din procesul pe care Executivul îl are cu gr...
Guvernul scoate din trezorerie încă 750 milioane lei pentru a acoperi și în al doilea trimestru plățile aferente proiectelor din Programul Operațional Regional (POR), Executivul fi...
Numerarul aflat în circulație a urcat în luna martie cu aproape 18% față de aceeași perioadă a anului trecut, media zilnică a cash-ului din economia reală fiind de 30,9 miliarde de...