O să avem discuții inclusiv cu partidele politice parlamentare pe acest lucru, pentru că am vrea să ajungem la ceva ce poate fi asumat la nivel național fără să avem pretenția că noi
Competența de a încuviința cererea de executare silită va reveni instanței judecătorești, care va efectua, astfel, un control judecătoresc preventiv asupra declanșării procedurii de
atacat cu rachete o bază militară din Siria – prima operațiune americană care vizează regimul Bashar al-Assad -, ca reacție la atacul chimic produs în orașul Khan Sheikhoun din provincia
Săptămâna trecută compania a anunțat că amână plata unor cupoane pe fondul intrării în concordat preventiv, fiind pentru prima oară când o companie listată cu bonduri la BVB intră în
Fondată în 1997, compania a deschis primul magazin în orașul Alkmaar, în provincia Olandei de Nord, iar în prezent rețeaua numără peste 50 de spații proprii și francizate în Olanda,
Severodonețk, cel mai mare oraș aflat sub control ucrainean din provincia Lugansk, a fost supus unui intens foc de artilerie și rachete din partea forțelor Moscovei, potrivit BBC.
conștientizare va consta în seminare conduse de specialiști, în cadrul cărora se vor prezenta factorii de risc asocialți dizabilităților în rândul copiilor, precum posibilele măsuri de prevenție
precizând că reprezentanții sistemului de asigurări de sănătate i-au cerut să nu mai facă sesizări.
13 persoane, printre care fostul șef al CNAS, Marian Burcea, au fost arestate preventiv
regenerabilă și se uită către combinatul siderurgic Liberty Galați (SIDEX), acolo unde situația este critică, iar Remus Borza, cel care administrează compania aflată în concordat preventiv