Astfel, acțiunile Kering, holdingul deținut de François Pinalut, al doliea cel mai bogat om al Franței, în portofilul căruia se află: Gucci, Yves Saint Laurent, Bottega Veneta sau
Banca grecească a mai vândut un pachet de NPL-uri în valoare de 50 milioane de euro la finalul lunii septembrie a anului trecut către fondul norvegian B2 Holding.
KJK Balkan Holding din Luxemburg deține 10% din capitalul social, restul de acțiuni fiind tranzacționate la liber pe segmentul principal al bursei românești.
Astfel, Aiotec (Germania) vizează pachetele 7 și 8, Nimir Chemicals și Mata Chemicals, ambele din Pakistan, au depus oferte pentru pachetul 9, în vreme ce Vynova Holding din Luxemburg
Pavăl Holding – vehiculul de investiții al fraților Pavăl de la Dedeman – are un pachet de 23,2%, iar Fondul Proprietatea deține 10,2% din acțiuni, conform datelor bvb.ro.
Premier Energy, la care fondul ceh de investiții Emma Holding este acționar cu 71%, iar NN Pensii a anunțat achiziția a 5,6% prin intermediul ofertei de listare, a debutat pe 28 mai
IT Genetics este deținută în mod egal de cofondatorii săi, Liviu Sima și Ștefan Axinte, care dețin în prezent câte 50% din Companie prin vehiculele lor de tip holding, Amis Ventures
Chimcomplex este evaluată la 2,6 mld. lei de investitori și este controlată în proporție de 84,5% de CRC Alchemy Holding, vehicul deținut la rândul său de Ștefan Vuza, în timp ce statul
investitorii români se situează în apropierea acestui prag.
”Analizând profilul celor mai activi investitori români, se remarcă o diferență semnificativă între liderul pieței, Paval Holding