devenit o alternativă din ce în ce mai atractivă pentru antreprenorii români, care sunt interesați să își diversifice instrumentele prin care să-și plaseze capitalul obținut din alte
Așadar, nu excludem în acest moment o emisiune de obligațiuni sau alte instrumente în conexiune, într-o sindicalizare posibilă cu împrumuturi și alte contribuții care să ne ajute în
În prezent, circa 35-40% din veniturile Auxologico în România din cele două centre pe care le are vin din decontările prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
„Dacă am avea o politică publică prin care start-up-urile din zona de tehnologie, spre exemplu, ar putea să-și folosească creditul de TVA pe care îl au pentru a nu plăti alte taxe,
Avem peste 150 de mașini în momentul de față postate pe platformă, dar este un proces dinamic, ies mașini și intră alte mașini noi”, a subliniat Aurelian Marin.
Panainte, CEO și cofondator al Homplex, producător român de termostate și detectoare de gaz, spune că se uită tot mai atent la dezvoltarea businessului în afara țării, însă intrarea pe alte
George Cățean, acționar al Fermei Cățean și inițiator al proiectului de piețe volante „România cu bun gust“, vrea să ducă conceptul în alte șase județe, după ce la nivelul județului