El a câștigat premiul “Wirtschaftsbuchpreis” la Târgul de Carte de la Frankfurt pentru contribuția sa la dezvoltarea economiei, iar în 2015 și 2016 a fost așezat în top 100 cei mai
Cramele Recaș SA a fost anul trecut cel mai mare exportator de vinuri. Din datele anterioare ale ZF, Cramele Recaș exportă circa jumătate din producție.
Jamie Dimon, CEO al JPMorgan Chase, a declarat la rândul său că „este clar că ceva este în neregulă“ cu țara sa într-o scrisoare adresată investitorilor.
În perioada în care a fost partener la Goldman Sachs, acesta a petrecut patru ani în Hong Kong cu familia sa, învățând atunci puțin din dialectul mandarin.
L 12 / Anul 56 / 16 ianuarie 2013
II Acte fără caracter legislativ
* Decizia Comisiei nr. 2013/8/UE din 12 iunie 2012 privind măsurile SA. 27420 (C 12/2009) (ex N 19/2009) aplicate
Compania face parte din grupul Secuiana din Târgu-Secuiesc, alături de producătorii de textile Seconf SA și S’mode SA și firma de transport Secuiana Trans, conform unor informații furnizate