în 2018, pe o piață estimată la circa 170 mil. euro, unde se luptă cu giganți internaționali precum Unilever sau Nestlé, dar și cu afaceri românești precum Betty Ice sau Top Gel Prod
de echipamente sportive Decathlon, prezent pe piața locală cu o rețea de 11 magazine cu același nume, asamblează 350.000-400.000 de biciclete anual în România prin firma Madirom Prod
Early Game Ventures (EGV), fond românesc de capital de risc, a anunțat o investiție pre-seed de 600.000 de dolari în Tryll, un start-up care dezvoltă o platformă software de inteligență
muta cursele companiilor low-cost Wizz Air și Blue Air în vederea transformării acestuia într-un aeroport dedicat exclusiv curselor de aviație generală, salvare și a celor operate de pri
Produsele Aro, Marca 1 sau Clever, care se regăsesc tot mai des în coșurile românilor, au ajuns la finalul lui 2011 la 9% din totalul pieței de FMCG, potrivit firmei de cercetare de
simplificarea procedurii de obținere a vizelor și prin introducerea unei noi linii aeriene, spune Mircea Vladu, directorul executiv al Prestige Tours, touroperatorul grupului Happy Tour, pri
Una dintre cele mai spectaculoase preluări a fost realizată de americanii de la Bunge prin “preluarea” controlului operațiunilor derulate în România de portughezii de la Prio Foods.
respectiv între DN 2 (Voluntari) și A2 București-Constanța (11,3 kilometri), valoarea despăgubirilor ridicându-se la 47,6 milioane de lei, potrivit unui proiect de hotărâre a guvernului pri
Familia Timiș deține mai multe firme, printre care Recunoștința Prod-Com, care administrează fabrica de mezeluri de la Filipeștii de Pădure, Eco-Ferm, care operează divizia de producție
cunoscută peste hotare ca țară viticolă și procentul exportului din producția internă ar putea crește, a fost una dintre concluziile ediției din 3 mai a emisiunii ZF Agropower, un proi